Despre weekendul nostru de energie, emoție și învățare, direct de la participanți.
Weekendul de Coaching este un eveniment anual dedicat Comunității Coaching Partners. Timp de 3 zile, noi, cursanți, coachi și mentori, ne întâlnim pentru a împărtăși experiențe din practică, a învăța împreună și a dezvolta proiecte comune.
După 5 ani cu aer de multe, ediția a VI-a ne-a readus împreună, în perioada 21-23 iunie, în Delta Dunării.
Te invităm să descoperi cum a fost experiența, prin ochii participanților.
Anul acesta a fost deosebit, deosebit de cald și într-un loc deosebit, între ape.
A mai fost deosebit pentru că am avut bucuria de a lucra cu echipa de management a resortului și am avut șansa de a experimenta 'Atenția', atât din rolul de trainer cât și de coach. Deosebită a fost și schimbarea pe care am văzut-o în comportamentul echipei care a avut șansa de a lucra alături de coachii din comunitate.
A fost o experiență constructivă pentru ambele părți - noi, coachii, ne-am bucurat de context și de noile abilități pe care le-am însușit de la mentori; managerii au avut ocazia să experimenteze în mod real coachingul.
Cu ce am plecat?
Am dezvoltat abilități utile în coaching, am revăzut starea unui client care găsește acel ‘AHA’ care să-l ajute să crească și, nu în ultimul rând, bucuria de a fi parte dintr-o comunitate caldă, plină de potențial, în fața căreia mă înclin.
Mihai Cazan, Development Coach & Trainer
A fost un weekend de poveste!
Activități interesante, invățare, multă voie bună și oameni tare faini! Mulțumesc Coaching Partners, pentru organizarea acestui eveniment, și pentru experiențele minunate pe care ni le-ați oferit.
Aștept cu mare drag următorul eveniment marca Coaching Partners!
Cristina Iliescu, Learning & Development Coordinator
‘Urmează râul și vei găsi marea.’ Despre asta a fost Weekendul de Coaching, la propriu.
Atmosfera, energia oamenilor și instrumentele împărtășite în cadrul workshopurilor au contribuit la dezvoltarea unui mediu creativ și de învățare.Suntem o super comunitate!
Alina Ion, Life & Business Coach
Am fost întrebat cum a fost pentru mine weekendul de coaching. Cred că cel mai potrivit este să spun cum m-am simțit și ce am învățat.
M-am simțit în și la locul potrivit, într-un mediu de creștere extraordinar, înconjurat de prieteni cu valori similare cu ale mele și însetați de cunoaștere.
Efectul weekendului a fost dublat de faptul că am învățat despre importanța atenției și a stării de prezență și am mai învățat că trebuie să te antrenezi permanent, dacă vrei să devii din ce în ce mai bun.
În rest, abia aștept îmbrățișările de la următoarea întâlnire de coaching. La mulți ani de coaching tuturor!
Victor Bobocea, Antreprenor
Primul weekend de coaching la care particip, dar cu siguranță nu ultimul.
O experiență de învățare, conectare, împărtășire. OAMENI minunați care împărtășesc aceleași valori, pasiuni, interese și care crează un spațiu fantastic, în care m-am simțit înțeleasă, apreciată și mai ales în siguranță. Trei zile care au adăugat valoare atât coachului, dar mai cu seamă omului Ada. Cum spunea o colegă din comunitate: 'mi-am găsit tribul'.
Au fost 3 zile în care am uitat că exista telefonul mobil.
Ada Ditrich, Coach
M-am bucurat și am participat cu mare entuziasm la Weekendul de Coaching. Pot spune cu încredere că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit vreodată în cadrul unui grup. Evenimentul m-a surprins cu o atmosferă caldă și prietenoasă, iar fiecare moment petrecut acolo a fost de neprețuit.
Un lucru ce mi-a încărcat inima de bucurie a fost faptul că am avut ocazia să împărtășesc această experiență cu fiica mea. Să fim înconjurate de oameni extraordinari și să creăm împreună conexiuni sănătoase și benefice a fost cu adevărat special.
Simt că mi-am găsit în sfârșit locul (și nu mă refer la locație care, by the way, a fost fix pe sufletul nostru, minunată) și că acesta este drumul la care am visat mereu. Trecând mai bine de o săptămână de la eveniment, încă mă simt copleșită și în extaz, conștientizând cât de împlinitoare este întreaga experiență pe care o trăiesc de când am început acest curs.
Îmi sunt profund recunoscătoare pentru că am ales acest drum și sunt recunoscătoare mentorilor și tuturor celor ce fac parte din această comunitate minunată. Mulțumesc din suflet organizatorilor și tuturor participanților pentru că au creat o astfel de oportunitate!
Aștept cu mare nerăbdare alte astfel de experiențe. Atunci când ne întâlnim magia se întâmpla.
Alina Rotariu, Commercial Modeler
Vrei să fii și tu alături de noi la următoarea ediție a Weekendului de Coaching și să fii parte a celei mai dinamice comunități de coachi din România?
Află mai multe detalii despre programele noastre de formare.