Aproape de Tokyo, trãia un samurai bãtrân. Nu mai lupta, dar îi învăţa pe tinerii săi discipoli. Ȋn pofida vârstei sale înaintate, legenda spune cã bătrânul samurai era în stare sã învingã orice adversar.

Într-o zi, un rãzboinic tânăr, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a venit în zonă, hotărât să-l provoace pe bătrânul samurai la o confruntare. 

Tehnica ce îl făcuse cunoscut pe acest tânăr războinic era de a-și înjosi adversarii și a aștepta ca aceștia să facă prima mișcare. În cultura Japoneză, onoarea este o valoare fundamentală, iar un samurai și-ar da viața pentru a o apăra. Mănați de furie și sensul datoriei, adversarii lui se aruncau în luptă cu mintea tulbure și fără o strategie. Fiind înzestrat cu o inteligență extraordinară, tânărul războinic observa imediat greșelile adversarilor săi și  contraataca cu o vitezã fulgerãtoare. Astfel, reușise să nu piardă nici o luptă. 
‍

Cu această reputație, venise de data asta aproape de Tokyo, să-l învingă pe bătrânul samurai și să-și creascã și mai mult faima. Deși toți discipolii lui s-au arătat împotriva acestei confruntări, bătrânul a acceptat. 

Apelând la tacticile sale, tânărul a început să-l jignească și batjocorească. Bătrânul însă nu a reacționat la insultele lui. Când asta nu a funcționat, tânărul războinic a început să arunce cu pietre, să îl scuipe în față, să îi insulte strămoșii. Când niciuna din astea nu au reușit să stârnească furia bătrânului, a scos sabia. Dar bãtrânul samurai a rămas impasibil și la asta, iar tânărul războinic știa că nu poate să rănească un maestru fără să fie provocat.

La finalul zilei, războinicul care venise înfocat și încrezător, a plecat spre casă obosit, nervos și umilit de eșecul său. 
‍

Surprinși de faptul că bătrânul samurai acceptase atâtea insulte și provocări fără să riposteze pentru a-și apăra onoarea, discipolii lui l-au întrebat: 

- Maestre, cum ai putut să suporți atâta umilință? De ce nu ți-ai folosit sabia, cu riscul de a pierde lupta, în loc să apari ca un laș în fața tuturor?

Atunci, bătrânul, la fel de calm, le-a răspuns:

- Dacă cineva vine la voi cu daruri și voi nu le acceptați, ale cui sunt aceste daruri?

- Ale celui care a vrut să le ofere, a spus unul dintre elevi. ‍

- În același fel, invidia, ura și vorbele insultătoare, atâta timp cât nu le accepți, aparțin în continuare celui care le-a simțit sau gândit primul. Cu asta, dragii mei, încheiem lecția de astăzi.