SUCCESUL, UN SPORT EXTREM ?!

Am citit azi un articol publicat în Harvard Business Review care abordează tendința observată la profesioniștii de succes din mediul de afaceri care au venituri cu mult peste cele medii, în urma unor studii de specialitate făcute la nivel internațional si anume de a investi din ce în ce mai mult timp în activitatea profesională, până la chiar situații extreme în care activitatea lor include peste 70 de ore/săptămână. Acest gen de profesioniști au fost incluși în sintagma  „profesioniști de succes extrem”.

Iată mai jos câteva idei care mi s-au părut relevante pentru a înțelege mai bine impactul pe care acest gen de raportare la activitatea profesională îl are atât asupra persoanei în cauză, cât și asupra celor din jur și chiar asupra societății umane în general.

În primul rând sunt identificate câteva tendințe la nivelul societății umane care stimulează această tendință de exagerare în ceea ce privește timpul petrecut în mediul profesional:

1.       Aplatizarea piramidelor ierarhice

2.       Creșterea numărului de achiziții și fuziuni

3.       Creșterea numărului de profesioniști bine pregătiți

4.       Tendința societății umane de a aprecia tot mai mult situațiile/sporturile/activitățile extreme

5.       Creșterea nivelului provocărilor intelectuale ale activităților implicate

Consecințele acestor tendințe sunt:

a.       Micșorarea numărului de funcții de conducere (importante)

b.      Creșterea competitivității pentru funcțiile de conducere (importante) (mai mulți candidați disponibili pentru aceeași funcție)

c.       Scăderea nivelului de percepție de „siguranță” pentru o persoană aflată în funcție

d.      Creșterea volumului de răspunderi asociate unei funcții

Astfel că profesioniștii care urmăresc acest tip de funcții sunt tentați și uneori chiar „obligați”, atât de volumul de activități implicate cât și de „cultura” companiilor în cauză, să petreacă, în mod paradoxal poate, din ce în ce mai mult timp în activitatea profesională, odată cu evoluția pe scara ierarhică.

Ce este interesant de menționat este că marea majoritate a celor care au fost intervievați pentru un astfel de studiu au menționat că sunt cel puțin multumiți dacă nu chiar încântați de ceea ce fac. Ceea ce și explică faptul că reușesc în cele mai multe cazuri să facă față provocărilor cu care se confruntă.

Doar că moneda are întotdeauna două fețe. Aceleași studii au relevat faptul că persoanele în cauză au identificat costuri importante ale acestui mod de viață, cu precădere mai pregnante pentru femei decât pentru bărbați. Iată câteva cifre în legatură cu aceste costuri:

          65% au spus că dacă ar lucra mai puțin, starea lor de sănătate ar fi mai bună

          66% au spus ca nu dorm suficient (o mare parte din ei căutând soluții în medicamente sau alcool)

          50% au spus că nu fac suficiente exerciții fizice

          58% au spus că munca lor îi împiedică să aibă o relație bună cu copiii lor

          46% au spus că munca lor îi impiedică să aibă o relație bună cu partenerii de viață (soț/soție)

          50% au spus ca munca lor îi impiedică să aibă o activitate sexuală satisfăcătoare

Din aceste tendințe un lucru începe să devină tot mai evident: tendința de comutare a percepției între „locul de muncă” și „locul de acasă”. În sensul că, din cauza costurilor de mai sus, „acasă” devine din ce în ce mai mult un spațiu generator de stres și vină, pe când „locul de muncă” devine din ce în ce mai mult un spațiu în care persoanele care petrec mult timp acolo obțin rezultate (au succes), sunt admirate și apreciate. Astfel cercul vicios se închide și „ispita” de a evita locul de acasă și de a petrece tot mai mult timp în mediul profesional este din ce în ce mai mare. Din această perspectivă, multe companii se preocupă în mod intențional de crearea de condiții cât mai bune de înlocuire a lui „acasă” cu locul de muncă.

Efectul ce mai important al acestei tendințe este erodarea relațiilor de familie, atât între partenerii de viață cât mai ales cu copiii. Mergând chiar până la evitarea nașterii de copii, care ar putea ”frâna” succesul. Sau altfel spus erodarea conceptului de familie, așa cum îl știe cel puțin generația de „baby boomers” a anilor `50 – `60 din secolul trecut.

Ce este interesant este faptul că, în ciuda acestor costuri, doar 19% dintre profesioniștii de succes extrem din grupa de vârstă 45 – 60 de ani au spus ca este probabil să renunțe la acea activitate în decurs de doi ani. În același timp, 65% dintre persoanele intervievate din generațiile „X” si „Y” au spus că vor refuza o promovare care cere de la ei energie/timp/resurse suplimentare.

Un alt element de avut în vedere este repartizarea mult diferită a acestor profesioniști de succes extrem din punctul de vedere al sexului.

În companiile internaționale cu activități globale 45% dintre cei cu câștiguri mari sunt profesioniști de succes extrem, dintre ei doar o treime fiind femei.

Cred că fiecare profesionist are de ales atunci când este pus în fața unei decizii referitoare la o activitate în cadrul unei organizații/companii, fie că este cea curentă fie că este una ca efect al unei viitoare promovări, în funcție de ceea ce își dorește în viață. Important este să fie conștient de consecințele/costurile implicate și să și le asume ca atare. Până la urmă, zic eu, totul poate fi redus la ce înțelege fiecare prin succes și respectiv la armonia dintre ce FACE pentru asta și CINE ESTE!

În cazul în care vă confruntati cu o astfel de decizie și/sau cu unul sau mai multe dintre costurile de mai sus și considerati că aveți nevoie de sprijin pentru depășirea provocării în cauză, contactați-ne la contact@coachingpartners.ro sau la 0773 948 264 pentru a stabili o întâlnire în care să explorăm împreună modul de a obține ce vă doriți.

Costel Coravu PCC (ICF)

PS: articolul îl puteti regăsi în întregime la https://hbr.org/2006/12/extreme-jobs-the-dangerous-allure-of-the-70-hour-workweek?autocomplete=true

Leave your thought

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.