OMUL NU ESTE NICI PROPRIETATE NICI DISCURS

 

În cartea MANUALUL a lui Epictet am regăsit următoarea cugetare:

Tu nu ești nici o proprietate, nici un discurs

Acestea sunt vorbe lipsite de coerență: ”Eu sunt mai bogat decât tine, eu sunt mai presus de tine”;”Eu sunt mai elocvent decât tine, eu sunt mai presus de tine”. Sunt în schimb mai coerente acelea: ”Eu sunt mai bogat decât tine, proprietatea mea este mai presus de a ta”; ”Eu sunt mai elocvent, discursul meu este mai presus de al tău”. Tu nu ești nici o proprietate, nici un discurs.

Mesajul pe care îl transmite filozoful grec, care a trăit în primul secol dHr, se referă la cele cu care oamenii se identifică de obicei: cu ceea ce FAC si/sau cu ceea ce AU (consideră că ce FAC și/sau AU fac parte din ființa lor – așa se explică de ce suferă în momentul în care nu mai FAC sau AU ceva anume: pentru că simt că li se ia ceva din esența/ființa lor).

În momentul în care conștientizează că ce FAC și/sau AU nu sunt parte componentă a ființei lor, ci ceva diferit, din ”afara” lor, își (re)dobândesc puterea, pentru că lipsa lor nu mai este percepută ca o ”diminuare” a ființei, ci doar ca ceva ce poate fi gestionat într-o formă sau alta (esența ființei nu poate fi gestionată, pentru că nu putem gestiona decât ceea ce putem observa; esența nu poate fi observată).

Acest principu este valabil și în ceea ce privește gândurile și emoțiile noastre.

Nu EȘTI ceea ce gândești sau simți. Ai gânduri și emoții, pe care le poți observa/conștientiza.

Drept urmare gândurile și emoțiile tale își pierd puterea asupra ta., Nu mai sunt ”stăpânul” ci devin ”sluga” ta (valabil pentru orice CEVA din ”afara” ta – inclusiv pentru bani!).

Costel Coravu

 

Leave your thought

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.