Roata vietii

Acum 15 ani, cand mi-am inceput cariera profesionala, am participat la un curs de dezvoltare personala. Unul dintre exercitiile propuse de trainer a fost sa completam Roata Vietii. Mi-a ramas in minte inca de atunci acest instrument de masurare a echilibrului in viata personala.

Mi-am dat seama ca viata mea personala este formata din multe fatete, pe care pana in acel moment nu le-am constientizat. Obtinem punctaj maxim la cariera si prieteni/timp liber. Eram intr-o perioada frumoasa a vietii, eram multumita de ceea ce traiam, incepusem cariera intr-un mod promitator intr-o firma de software si aveam parte de un grup de prieteni, cu care imi petreceam timpul liber in cea mai mare parte. Ceea ce era normal la 24 de ani.

Ce m-a durat foarte tare si nu realizasem pana atunci a fost ca familia a obtinut un punctaj foarte mic. Pentru a remedia situatia mi-am setat un plan de actiuni, cu obiective clare. Ca de ex. Sa-mi vizitez familia cel putin de doua ori pe luna; sa vorbesc la telefon cu ei cel putin de 3 ori pe saptamana si sa vina ei in vizita la mine o data pe luna. De atunci, din cand in cand, mai completez aceasta „roata a vietii” si de fiecare data constat ca „roata mea” necesita imbunatiri intr-o arie sau alta a vietii mele.

In functie de etapa, la care ma aflu din viata mea, „roata mea” are nevoie intotdeauna nevoie de reechilibrare. De fiecare data insa sunt alte domenii de „reparat”… De exemplu acum lucrez la un plan de actiune pentru a reseta relatiile de prietenie neglijate din cauza focusarii atentiei mele pe propria familie.

Din acest motiv, Roata Vietii ma ajuta,  si in prezent, sa constientizez ce imi lipseste si ce ar trebui sa imbunatatesc astfel incat sa ma bucur de echilibru si armonie in viata mea.

Se vorbeste foarte mult despre echilibrul dintre viata si munca sau mai bine spus echilibrul dintre viata personala si profesionala.

Eu personal nu cred in aceasta sintagma „work/life balance” sau echilibrul dintre viata personala si cea profesioanala. Aceasta separare, intre viata personala si viata profesionala, despre care vorbeste toata lumea, mie mi se pare nepotrivita. Cum adica? Atunci cand vine vorba de viata, traiesti. Atunci cand muncesti, nu traiesti? Insa are un sambure de adevar. In sensul ca anumiti oameni, din diverse conjuncturi, ajung sa lucreze ceea ce nu le place. Si atunci munca  e lipsita de pasiune si de placere si de pasiune si probabil ca de aici vine aceasta teorie a echilibrului dintre viata personala si viata profesionala.

Cred insa cu tarie in castigarea si mentinerea echilibrului din viata personala a fiecaruia dintre noi, unde viata profesionala este doar o componenta a vietii personale.

De aceea in cele ce urmeaza as dori sa prezint acest instrument „roata vietii”, care este o metoda foarte facila prin care fiecare dintre voi poate sa-si analize viata proprie, din perspectiva echilibrului existent intre diversele aspecte ce compun viata si sa faca schimbarile necesare ca viata sa fie in echilibru si armonioasa.

Viata noastra este formata din mici componente, pe care daca le armonizam putem gasi acel echilibru in viata noastra. Aceste componente pot fi: cariera ascendenta si prosperitate; relatii de succes, familie fericita si prieteni foarte buni; sanatate, vitalitate si energie; timp liber etc.

Completand diagrama Roata Vietii poti afla usor cat de echilibrate sunt ariile vietii tale.

roata

Pentru a evalua gradul tau de satisfactie cu privire la ariile inscrise in diagrama Roata Vietii, urmeaza 5 pasi:

  1. Completeaza diagrama Roata Vietii cu componentele cele mai importante pentru o viata frumoasa pentru tine
  2. Aloca fiecarui aspect din viata ta: cariera, bani, relatii, sanatate, distractie/recreere, dezvoltare personala, etc note pe o scala de la 1 la 10 care sa arate nivelul tau de satisfactie cu privire la acele aspecte.
  3. Ulterior, uneste punctele; in functie de valoarea data fiecarui aspect.
  4. Gandeste-te cum poti imbunatati gradul de satisfactie a acelor aspecte, care au obtinut valori mai mici si care este urmatorul pas ca satisfactia ta sa creasca cu privire la acel aspect din viata ta personala.
  5. Revizuieste regulat acesta diagrama; de multe ori in functie de anumiti factori, prioritatile noastre se schimba si avem tendinta de a ne preocupa pe perioade determinate de timp, fie de cariera, fie de familie, fie de sanatate etc. Ideal este sa obtinem o armonie in toate aspectele vietii noastre.

Aceasta roata poate fi folosita si in alte arii ale realitatii. De exemplu, in imbunatirea competentelor personale, pentru a vedea cu usurinta domeniile care necesita instruire suplimentara sau utilizarea altor instrumente de dezvoltare personala.

Ca si viitor coach, as dori sa folosesc Roata Vietii pentru evaluarea situatiei curente a clientului meu si a echilibrului existent in viata sa. Clientul completeaza in fiecare sectiune a rotii un procentaj care semnifica nivelul de satisfactie simtit, la momentul prezent. El nu trebuie sa se refere la valoarea absoluta, ci doar la satisfactie. Este interesant de analizat felul in care imbunatirea unui domeniu poate avea efecte secundare benefice asupra altuia. Daca de exemplu, clientul in cauza incepe sa acorde mai multa atentie sanatatii, urmand o dieta si facand sport mai mult, ajungand astfel la silueta mult dorita, acestea ar putea avea influente nemaipomenite asupra increderii in sine si efecte secundare pozitive in domeniul castigarea unei relatii de dragoste. De-a lungul procesului de coaching, l-as invita regulat pe clientul meu sa completeze aceasta Roata a Vietii, pentru a evalua progresele inregistrate in cadrul sesiunilor noastre de coaching. De obicei, satisfactia creste gradual. Sunt insa cazuri in care satisfactia clientului scade. De ex, clientul ar putea fi satisfacut de carierea lui in proportie de 80%, dar dupa cateva sesiuni de coaching, si-ar da seama ca standardele lui au fost mult prea scazute. Va simti ca isi doreste mai mult. Iar satisfactia lui cu privire la cariera ar putea scadea la 60%. Astfel, ar urma recontractarea unor noi sesiuni de coaching cu un alt obiectiv.

Din punctul meu de vedere, Roata vietii este un instrument minunat si util de evaluare concomitenta a unor activitati, procese, elemente etc. importante pentru viata voastra personala

Foloseste-o cu incredere!

Articol scris de Diana Stanese, absolventa a programului COACH pentru Campioni