Povața vinului – poveste despre self-coaching

Un articol de Dan Adrian Berinde

 

În anul ce a trecut am primit în dar o sticlă de vin, cu o poveste atașată. O sticlă minunată, impunătoare, într -o cutie de lemn remarcabilă. Nu mă îndoiesc că interiorul este pe măsură. Am primit această sticlă de la o prietenă dragă mie, un profesionist de înalta clasă în managementul industrial. Hai să o numim Ana, deși nu este chiar numele ei.

Ana este o persoană deosebită, entuziastă, ambițioasă, cu o viziune foarte clară despre viață ei, pe care o iubește infinit! Mi-a oferit vinul și, mai mult decât atât, povestea lui.
“În urmă cu ceva ani, spunea Ana, am luat această sticlă într-un moment în care mă simțeam foarte bine. Era extrem de scumpă pentru mine la acel moment, dar starea pe care o aveam făcea ca banii să nu însemne mare lucru. Mi-am propus să o deschid într-o clipă a vieții mele în care să consider că am ajuns la vârf! La un vârf! La o realizare extrem de importantă! Ieri am simțit însă, profund, imboldul de a-ți oferi ție sticla asta, cu rugămintea să-i păstrezi povestea. Te rog să o deschizi atunci când ceva minunat și măreț se va fi întâmplat în viața ta!”.

A două zi, cutia de lemn, cuprinzând sticla de vin, a poposit în casa mea. “O voi deschide într-un moment important al vieții mele!”, mi-am spus, așezând-o cu grijă în locul pe care i l-am ales. În lunile ce au urmat, de câte ori o vedeam, o întrebare apărea în mintea mea: “Oare ce ar trebui să se întâmple încât să justifice deschiderea sticlei? Ce ar fi suficient de măreț încât povestea ei să fie împlinită?”. Multe și diverse răspunsuri au trecut prin mintea mea, fără a stărui asupra vreunuia în mod deosebit. O vârstă rotundă, a mea ori a cuiva foarte apropiat. Începutul sau finalul unui proiect de excepție. Se va mărita fiica mea. Voi avea un nepot. Câte și mai câte. La începutul anului ăsta, o lumină mi s-a aprins, iar întrebările din mintea mea s-au schimbat. Vârsta se va rotunji oricum. Ce aport am la asta? Proiectele vin, se desfășoară, se încheie. Cum știu care este de excepție? Fiica mea se va mărita, ori nu, după propria alegere. Care e meritul meu în asta? Mda, aia cu nepotul e mai delicată. Nu e reușita mea , dar e într-adevăr aparte. Povestea începea să se schimbe, să arate altfel. Treptat, din “Ce să se întâmple?”, întrebarea a mers către “Care să-mi fie starea?”. Iar răspunsul mi-a apărut firesc, natural. Nu însă imediat . “De împlinire!”. “Cum ar arăta asta?”. De aici, drumul către acțiune a devenit unul firesc. “Voi construi asta!”, mi-am spus. Iar desenul a prins contur foarte repede. Acum mi-e clar ce se va fi întâmplat, când va fi asta și unde vom bea acel vin. Așadar, în vara lui 2020 voi deschide acea sticlă de vin. Se vor fi împlinit două obiective importante, vise ce vor fi devenit realitate. Vă voi spune, atunci, “Este un moment de excepție în viață mea!”. Lecția pe care am primit-o în aceste luni de reflecție este despre construcția momentelor relevante, de excepție. Despre faptul că putem, fiecare dintre noi, să reflectăm, să “desenăm” ce va urma, să construim așa încât să ajungem acolo. Putem să vrem suficient de mult! Iar atunci când uzual am formula “s-a întâmplat!”, vom fi deja antrenați să spunem “Am împlinit!”.

Am revăzut parcursul acestor ultime luni. Cum au curs gândurile mele, cum au evoluat întrebările și răspunsurile. Ce am învățat din povestea sticlei de vin, ce îmi spune de fiecare dată când o văd. Le mulțumesc  în gând și cu voce tare, Anei, pentru a-mi fi inspirat această reflecție constructivă și acelei sticle de vin special, pentru a fi acolo spre a-mi aminti mereu și a fi martorul tăcut al parcursului în care momentele relevante, speciale, se făuresc, nu se așteaptă!

Leave your thought

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.