OMUL INTRE NECESITATE SI POSIBILITATE – Partea II

OMUL ÎNTRE NECESITATE ȘI POSIBILITATE – Partea II

un articol de Costel Coravu – PCC (ICF)

Felul de a considera oamenii ca fiind 100% trup/mașinărie se regăsește la marea majoritate a oamenilor, care se comportă atât cu sine cât și față de alții ca niște mașini (vă invit să comparați  de exemplu mersul la medic cu mersul cu mașina la service).

Care sunt consecințele acestui fel de a înțelege lumea și ființa umană?

Iată doar două din ele (de principiu):

  • Atâta timp cât omul se consideră pe sine guvernat de necesitate, este total inutil să considere alte opțiuni pentru viața lui (postura de victimă – vezi soarta)
  • Atâta timp cât îi consideră pe alții ca fiind niste mașini, se comportă față de ei ca față de niște obiecte oarecare (cărora de multe ori le acordă o importanță mai mare decat unei ființe umane/vieții)

Dacă vă uitați cu atenție în jur, veți observa cu ușurință consecințele acestui mod de a privi viața și ființa umană.

“A avea dreptate” și a fi “corect“ sunt două comportamente care vin din contextul de necesitate.

Cum arată relațiile umane din acest context? Cum arată relațiile voastre atunci când abordați o situație cu altcineva din acest context?

Îndrăznesc să afirm că aceste două contexte blochează relațiile funcționale dintre oameni.

Care este argumentația care susține această afirmație?

Pentru a putea răspunde la această întrebare mă voi folosi de o întrebare ajutătoare.

Există ceva din ființa umană care nu se supune domeniului necesității? Există ceva din ea care nu funcționează după reguli/procese fixe, a priori stabilite?

Vestea bună este că din ce în ce mai mulți oameni, atât din domeniul științei cât și din cele spirituale, inclusiv din cel creștin, spun că DA, EXISTĂ! Și anume partea nematerială a ființei umane: gândirea (cu rațiunea), emoțiile si sentimentele, respectiv voința. Sau altfel spus ceea ce în dogma creștină constituie elementele sufletului.

Simplul fapt că aceste elemente nu sunt materiale (în sensul că nu pot fi identificate că având o consistență și formă predeterminate) conduce la concluzia ca sufletul nu face parte din domeniul necesității. Conform cu cele spuse în prima parte a acestui articol, ce nu este necesitate este posibilitate.

Și ajungem astfel la cealaltă extremă a aplicării conceptului de necesitate la ființa umană și anume la considerarea ei ca fiind guvernată de posibilitate.

Dacă ar fi să luăm în considerare posibilele relații dintre cele două domenii, putem identifica 3 posibilități:

  • Sunt disjuncte (nu au nici o legatură una cu celalaltă)
  • Suprapun parțial (au elemente comune)
  • Una o include pe cealaltă

La prima vedere pare că varianta disjungerii este cea corectă (se exclud reciproc).​

Dacă însă mergem mai în profunzime cu explorarea noastră, vă invit sa considerați faptul că necesitatea este un caz particular al posibilității, și anume manifestarea doar a unei singure posibilități (probabilitatea este de 100%).

Putem observa acum că omul apare ca o combinație foarte interesantă de necesitate și posibilitate, care nu se amestecă, dar se influentează reciproc. În sensul că, am putea spune, trupul se constituie în suportul material al sufletului iar sufletul se constituie în motorul  manifestării posibilităților prin intermediul trupului.

Și uitându-ne la om ca la ființă care întrunește în sine ambele domenii, putem lua în considerare următoarea abordare a rolului său în acest univers: este ființa care manifestă posibilitățile în domeniul necesității (sau altfel spus folosește necesitatea pentru manifestarea posibilităților)!

În cele din urmă nu rămâne altceva decât să alegi felul în care te raportezi la tine și la celelalte ființe umane (ceea ce CREZI): ca la o mașină guvernată de necesitate/soartă sau ca la o ființă rațională înzestrată cu liber arbitru, chemată să își manifeste potențialul într-un univers creat anume pentru asta.

Eu unul CRED că

“Omul nu este o “problemă” de rezolvat, ci potențial chemat să se manifeste “!

 

Leave your thought