Nu cred in coaching !

Dan Berinde, Learning Coach

 

FantanaUndeva, la marginea unei paduri, o broscuta isi traia viata intr-o fantana. Scurgerea timpului era masurata de timpul in care, prin gura fantanii, vedea lumina ori intunericul invaluia totul. Lumina si intunericul se succedau din nou si din nou.

Curiozitatea, intrebarile, ii apareau in mod firesc. “Oare cum o fi acolo unde e lumina ?”. “Cat de diferita o fi viata acolo ?”. “Cum ar fi daca as afla asta ?”.

Incercarile de a urca spre “acolo” erau, deseori, zadarnicite de apa ce urca si o aducea inapoi. O incercare, doua, noua, esuate.

Intr-un tarziu, broscuta cea curioasa reuseste. Ajunge in inaltul fantanii. In jur, lumina, copaci, iarba, deschidere. Total diferit fata de tot ce stia, fata de tot ce traise pana atunci. Noi intrebari o cuprind. Legate de noi curiozitati. “Cum ar fi daca as trai aici ?”. “Ce ar fi diferit in viata mea ?”. “Cum as supravietui ?”.

Clipe, minute, ore de intrebari si curiozitati. Dupa care broscuta noastra sare in fantana si isi continua viata cunoscuta.

Am auzit aceasta pilda cu ani in urma, la unul din mentorii mei. Mi-am amintit-o in zilele din urma, vazand oameni si organizatii in momente de cumpana. In momente de schimbare. Cand totul pare a merge anapoda, cand oameni sau locuri par a fi de neinlocuit. Cand, absolut uman si deloc vinovat, avem pornirea de a privi la ce si cum a fost, mai putin la ce si cum poate fi.

Si imi mai amintesc, acum, mult raspandita vorba “Rau cu rau, dar mai rau fara de rau !”.

Cum ar fi, oare, sa incercam “Rau cu rau, dar mai bine e cu bine !”.