MOTIVATIE SI INTENTIE

 MOTIVAȚIE ȘI INTENȚIE

un articol de Costel CORAVU PCC (ICF)

Probabil că ați auzit vorbindu-se în mod repetat de motivație în cele mai diverse domenii: în companii, acasă între părinți și copii, în mediul antreprenorial …

Din ce în ce mai multe voci transmit mesajul importanței motivației în toate cele pe care le facem și diferența pe care o face o motivație puternică în ceea ce privește rezultatele obținute de oameni.

Și există metode și abordari multiple care au drept scop creșterea nivelului de motivație, aplicate în special în mediul de afaceri/al companiilor.

Cât de des ați auzit vorbindu-se de intenție ? Presupun ca mult mai rar, unul din posibilele motive fiind și faptul că ar putea fi considerate la prima vedere ca fiind sinonime.

Dacă stăm să reflectăm mai bine la ele, putem observa că intenția este ceea ce o persoană vrea să se întâmple ca manifestare în lumea fizică; în timp ce motivația este constituită de ”argumentele”/motivele pentru care acea persoană își dorește acea manifestare.

Doar că din aceasta simplă descriere a celor două noțiuni, apare în prea mică măsură impactul pe care fiecare din ele îl are asupra performanței și calității vieții oamenilor. De aceea vă invit să luăm în considerație un alt mod de a ne uita le cele două noțiuni.

Atunci când vorbim de motive, cred că este ușor de observat că ele vin din trecutul oamenilor.

Mai mult decât atât, motivele sunt specifice personalității fiecăruia, personalitate care este constituită din modelele/tiparele de gândire și comportament adoptate de o persoană pe baza experienței de viață trăite. Și există multe instrumente pentru identificarea tipului de personalitate în care se încadrează oamenii, ba chiar și multiple modele de încadrare/definire a tipurilor de personalitate. Având în vedere faptul că nu poți identifica decât ceva care este fix/neschimbat pe o durată de timp oarecare, atunci putem considera că personalitatea este partea fixă/neschimbată/automată a psihicului uman pentru o anumită perioadă de timp. Sau mai prozaic spus, partea de ”mașină” a părții nemateriale a ființei umane, așa cum comportamentele, care nu sunt altceva decât acțiuni repetate la fel pe o durată de timp, reprezintă partea automată/de ”mașină” a manifestării unei persoane.

În multe conversații de coaching am întâlnit în mod frecvent clienți care formulau ceea ce își doreau să obțină în urma ei (intenția) sub forma ” vreau să înțeleg …. ”  ceva referitor la motivele pentru care au acționat într-un anumit fel, ceva din trecutul lor.

Și cred că este evident faptul că a înțelege este contextul/motivația din care a evoluat întreaga cunoaștere umană. Deci scopul declarat este absolut valid.

Doar că, prin prisma celor spuse mai sus, noi ca ființe raționale nu putem înțelege decât procese/fenomene care sunt fixe/neschimbate pe o anumită perioadă de timp, pentru că nu poți înțelege ceva care este în continua mișcare și este permanent altfel. În acest sens, înseamnă că putem înțelege doar procese de tip cauză/efect sau ”mașină” care se petrec la fel într-o anumită perioadă de timp.

Revenind la psihicul uman, rezultă din cele spuse până acum că putem înțelege/identifica doar personalitatea oamenilor.

Dacă am rămâne la acest nivel, atunci atât intenția cît și motivația oamenilor ar fi legată DOAR de personalitatea lor. Și odata identificată, se pot aplica ”rețete” pentru a stimula anumite comportamennte dorite, exact la fel cum pentru o mașină se introduce programul care o face să funcționeze/se manifeste într-un anumit fel. Este ceea ce se întâmplă în mod frecvent în organizații: sunt aplicate teste de personalitate și în funcție de rezultatele obținute – de tipurile de personalitate identificate, sunt aplicate metode ”fixe” pentru ceșterea motivației și/sau modificarea comportamentelor  în sensul dorit de companie.

O astfel de abordare se rezumă doar la trecutul persoanei și scoate din ecuație elementul definitoriu al ființei umane și anume liberul arbitru, elementul care nu are nici o legătură cu trecutul, nefiind condiționat de acesta. Fără liberul arbitru, ființa umană ar fi doar o ”mașină” programată/condiționată de trecutul/personalitatea ei (din păcate unii oameni chiar își reduc ființa la componenta de mașină a ei, care de altfel ne este foarte utilă în manifestarea noastră în lumea fizică în mod eficient și eficace).

Problema care apare atunci când luăm în calcul liberul arbitru este că LIBERUL ARBITRU NU POATE FI ÎNȚELES ! (pentru că nu are nici o structura fixă/neschimbată pe care să o putem identifica – dacă ar avea-o , nu ar mai fi liber arbitru).

Din această perspectivă, motivația ține de personalitate pentru că se referă la trecut, în timp ce intenția ține de liberul arbitru și se referă la viitor. De aceea intenția nu poate fi cunoscută decât dacă este declarată (și chiar și atunci apare întrebarea dacă este autentică sau nu).

Ce relevanță pot avea considerentele de mai sus în contextul unui proces de coaching ?

Dar în contextul intervențiilor în organizații pentru creșterea nivelului de motivare al membrilor ei ?

Să le luam pe rând.

Referitor la prima întrebare, un astfel de proces se poate desfășura din două perspective: cea a mașinii/personalității, în care intervin modele/tiparele de gândire și/sau comportament, sau cea a liberului arbitru, în care explorarea/conversația de coaching transcede trecutul persoanelor implicate (atât al coach-lui cât și al clientului său).

Astfel, atâta timp cât un coach nu se află în contextul liberului arbitru și este condiționat de trecutul său, procesul de coaching nu are șanse să fie unul profund și eficace pentru client. Atâta timp cât este ”robul” prejudecăților și tiparelor sale de gândire și comportament, se va crea un proces ca de la o ”mașină” la altă ”mașină” , care nu pot ieși din programele cu care au fost programate. Clientul poate doar să schimbe ceva din felul în care face lucrurile, fără a avea acces la potențialul de creație și la ce este posibil dincolo de trecutul său.

În cazul celei de a doua întrebări, programele de tip ”rețetă” vin în contradicție cu chiar esența liberului arbitru, căruia nu îi place să i se impună ceva (vă invit doar să conștientizați cum reacționați atunci cand cineva vrea să vă impună ceva pe care nu îl vreți). Este cauza principală pentru care programele de training adresate intenției/voinței oamenilor (element care ține de liberul arbitru și stă la baza motivației) nu au impactul dorit, pentru că training-ul este o abordare de tip ”rețetă”, care are impact doar pentru dobândirea de noi cunoștințe și/sau abilități. Atunci când este nevoie de a modifica intenția/voința oamenilor, altfel spus modul în care gândește și acționează liberul arbitru, este nevoie de o abordare care se adresează liberului arbitru. O astfel de abordare este coaching-ul, făcut din contextul unui parteneriat între liberi arbitri, în scopul împlinirii intenției unuia sau mai multora (în cazul coaching-ului de echipă sau de grup) dintre ei.

 

 

Leave your thought