MONEDA ARE DOUA FETE

” MONEDA ARE DOUĂ FEȚE” sau FOLOSIREA „POZITIVĂ” a lui ”DAR”

un articol de Costel Coravu PCC (ICF)

 

Există un cuvânt care introduce în mod automat invalidarea celor afirmate/spuse anterior de cineva: ”dar”.

Gândiți-vă la o situație în care cineva spune ceva de genul:

” Îmi dau seama cât de mult te afectează situația în care te afli, dar … (nu mai lua și tu lucrurile așa în serios …). ” Cum vă simțiți când auziți o astfel de reacție ?

În astfel de situații, în care îndrăznesc să presupun că ne-am aflat cu toții nu o singură dată, cuvântul ”dar” anulează practic tot ceea ce a fost spus înaintea lui. Ceea ce crează automat, neconștientizat, o reacție de rejectare a celor spuse după ”dar”, întrucât acest cuvânt conține implicit o judecată / evaluare / dezacord față de situația în cauză.

Atâta timp cât oamenii nu au percepția că nu îi judeci/evaluezi în nici un fel, nu sunt dispuși să asculte/considere altceva/un alt punct de vedere (vă invit doar să conștientizați de câte ori cei cărora le-ați dat un sfat precedat de ”dar” i-au dat curs  sau de câte ori ați dat voi curs unor astfel de sfaturi).

Astfel că, în cursul nostru de formare în coaching recomandăm eliminarea lui ”dar” din conversație și eventual înlocuirea lui cu ”și”. Reluând exemplul de mai sus, o posibilă reformulare ar putea fi:

” Îmi dau seama cât de mult te afectează situația în care te afli; (și) în același timp ce poți face în aceste condiții? ”

Azi însă am dat peste o carte electronică a lui James Clear în care am descoperit o altă fațetă a folosirii cuvântului ”dar”, care în loc să ne diminueze puterea și capacitatea de a acționa, o poate stimula.

Și anume în ”combaterea” sau cel puțin reducerea impactului conversației  ”negative” cu sine, sau altfel spus a convingerilor limitative.

În situații în care oamenii nu obțin/fac ceea ce își dorec/propun, ce se întamplă de obicei este că gândesc despre ei înșiși fie că nu sunt suficient de … (buni, performanți, profesioniști … ) fie că nu fac ceva suficient de bine (mai multe detalii despre ”se putea și mai bine” în articolul cu același nume).

Pornind de la principiul că ”dar” include implicit o invalidare/negare a celor spuse anterior, cum ar fi să sfârșiți de fiecare dată un astfel de gând limitativ cu cuvântul ”dar” , după care să adăugați ceva ”pozitiv” despre voi/situațiile în cauză.

De exemplu:

” Sunt gras și nu fac sport, dar aș putea să …. (ceea ce vă doriți să faceți) ”

Sau

” Am greșit (de multe ori), dar am învățat multe din greșelile mele. ”

Concluzia de principiu a celor spuse mai sus este că, așa cum afirmăm noi în cursurile noastre de formare, nu există ”rețete” care pot fi aplicate în orice circumstanțe, ci putem alege modul în care să folosim anumite abordări, în funcție de circumstanțele existente și de ceea ce vrem să obținem la final.

În cazul în care vreți să împărtășiți cu noi observații/reflecții în legătură cu acest articol și/sau cu aplicarea de către voi a tehnicii de mai sus, o puteți face fie prin comentarii directe fie prin a ne trimite un mesaj.

Mulțumim anticipat.

Leave your thought