“LITÎLȘII “ ȘI PREȚURILE MICI

un articol de Costel Coravu

M-am amuzat la vederea reclamei la produsele MCDonalds în care unul dintre actorii romani de comedie, popular (în acest moment), explica unui străin nevorbitor de limba română ce sunt micii (un fel de mâncare cu care românii se mândresc și pe care îl numesc “național”, deși este “ împrumutat “ – ca multe altele-  de la alte popoare ).

Nu știam ce legatură urma să fac între ei și alte momente, dintre care unul mi-a apărut azi, și pe care am simțit că ar putea fi util să îl împărtășesc și altora.

Cu ceva mai bine de un an în urmă am întâlnit pe Internet un curent intitulat “downsizing”, care, așa cum sugerează și numele lui (în traducere ar însemna ceva de genul  “micșorarea/reducerea de scară “) este, se pare, adoptat de din ce în ce mai multe persoane cu venituri mari, în special de cei care lucrează în mediul corporatist, prin faptul că încep sa folosească obiecte, lucruri, circumstanțe la scară din ce în ce mai redusă, ceea ce, așa cum mărturisesc ei, le aduce mai puține griji și mai multă pace, împăcare, liniște. Unii din ei aleg chiar să părăsească cartierele somptuoase și să își aleagă să locuiasca chiar în conditii cu un confort redus, departe de agitația lumii moderne.

Pe de alta parte, nu de puține ori am observat în jurul meu persoane care sunt foarte preocupate (în unele cazuri acest termen este chiar un eufemism) de a beneficia (întotdeauna) de cel mai mic preț.

Bine, bine, ați putea zice, și ce este rău în asta ?

Iată ce mi-a aparut azi in legătura cu acest comportament.

Atâta timp cât căutarea celui mai mic preț nu este “condiționată” de un nivel prezent de venituri mici (și în aceste situații pot apărea variante de puncte de vedere și abordări) , acest comportament învățat nu este altceva decat un instrument/o cale prin care persoana în cauză vrea să domine (de cele mai multe ori neconștientizat) pe cei din jur,  prin două moduri:

  • Prin “deșteptăciune “ (cine este prost să plateasca mai mult … ? ), care are la bază o convingere de genul “cine plăteste mai mult este un prost“
  • Prin victimizare/sacrificiu (ca să ai tu/să avem noi ce îți/ne trebuie eu nu mi-am permis să … ) – care are la baza o convingere de genul “cine se sacrifica este bun“.

În ciuda unor vorbe înțelepte din popor, de genul “sunt prea sărac ca să îmi iau ceva ieftin” sau “câți bani dai atâta ai“ există în continuare mirajul/atracția prețurilor mici, la care contribuie în mare companiile și mass media printr-o întreagă frenezie informațională, prețurile mici atrăgând ca un magnet pe mulți dintre semenii noștri. O astfel de abordare se bazează pe tendința naturală a oamenilor de a economisi resursele (de fapt progresul tehnologic al omenirii s-a datorat preocupării constante de a reduce/economisi consumul de timp, efort sau bani).

Există și alte variante de a aborda prețurile atunci când un preț anume vi se pare prea mare?

Vestea bună este că există  (întrebarea era de fapt un truism :)).

În loc de a fi preocupat de “Care este cel mai mic pret?“, ai putea să folosesti întrebarea “Ce preț îmi pot permite?“ sau chiar “Cât de mult merit eu să cheltuiesc această suma pentru … ?“ sau, de ce nu, “Care sunt consecințele posibile ale cautării și obținerii celui mai mic pret?“ (vă invit să vă gânditi doar la ce s-a întâmplat în România în cazul licitatiilor publice, unde criteriul principal de acrodare a contractelor este “cel mai mic preț“).

În cazul primei întrebări propuse, “problema” devine una de gestionare adecvată (a situației în cauză)  de resurse; în cazul celei de a doua, devine una de evaluare a nivelului de stimă de sine; iar în cazul celei de a treia, una de viziune sistemică pe termen lung/strategică. Iar sistemul de referință se mută din exteriorul vostru (ce gândesc/spun/fac alții) în interiorul vostru.

Care varianta va inspira ?

 

Costel Coravu este autor al bestseller-ului “STOP CONFUZIEI – tot ce ai nevoie sa stii si Wikipedia nu iti poate spune despre cum sa ai claritate si succes “. Este coach profesionist acreditat PCC ICF, cu o experienta de peste 1800 de ore de lucru cu grupuri si indivizi.